News

Un nou caz de exploatare a muncii care implică un brand de lux a ieșit la iveală. De această dată este vorba despre Loro ...
Creșterea salariilor pentru profesori și medici a fost justificată, a declarat Valentin Lazea, economist-șef al Băncii ...
Peste 12.000 de oameni au participat, pe promenada The Wharf din Washington, D.C., între 11-13 iulie, la cel mai mare ...
Un membru al Consiliului Local Municipal (CLM) Buzău propune plafonarea tarifelor în cadrul licitaţiilor de atribuire a ...
Oamenii nu pot regenera mușchiul inimii afectat de boală, dar oamenii de știință știu de mult timp că unele animale, cum ar ...
Un val de căldură care s-a abătut asupra Europei a adus temperaturi de peste 20 de grade Celsius în Finlanda şi Suedia, în unele zone depăşindu-se chiar ...
Japonia a atenţionat marţi împotriva intensificării activităţilor militare ale Chinei în jurul teritoriului său, apreciind în Cartea Albă a Apărării că ...
Alianța pentru Unirea Românilor a depus marți, 15 iulie, o sesizare de neconstituționalitate împotriva legii austerității, ...
Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, ...